Chemați să binecuvântăm

Binecuvânta – poate ca este un cuvânt puțin ciudat, un cuvânt pe care nu-l folosim în mod obișnuit. Dar în Biblie scrie mult despre aceasta, și înseamnă ceva ce noi trebuie să învățăm. Eroii credinței din Biblie au făcut exact așa. Ei au vrut să facă ce Dumnezeu le-a spus, pentru că știau că Dumnezeu, care are toată puterea în cer și pe pământ era cu ei și îi ajuta. Un astfel de om a fost David. El era prietenul lui Dumnezeu. Despre el vom auzi mai multe la următoarea Școală duminicală. El a ales să binecuvânteze, și de aceea a fost el binecuvântat de Dumnezeu.

Resurse

Din studio

David - cel care a ales să binecuvânteze

Ce înseamnă: Să binecuvântezi?

Pagini de colorat

Mai multe despre temă

David a ales să binecuvânteze

Cercetătorii Bibliei primesc săptămâna aceasta un verset biblic care se referă tocmai la binecuvântare. În primul rând în verset scrie să nu răsplătim rău pentru rău, dacă cineva este rău cu noi sau ne spune cuvinte urâte. Scrie: „dimpotrivă binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.” (1 Petru 3:9)

Ce înseamnă asta?

Puteți vedea mai multe despre asta în filmul de mai jos. Din moment ce scrie că suntem chemați să moștenim binecuvântarea, este foarte interesant să aflăm ce înseamnă asta. Să fii chemat de Dumnezeu pentru a face ceva, înseamnă că El s-a gândit la noi și are planuri pentru noi, El dorește să ne dea ceva fantastic. Dar pentru a primi aceasta, trebuie să facem ceea ce Dumnezeu ne spune să facem. Este ca o înțelegere, noi trebuie să ne ținem de partea noastră de întelegere și Dumnezeu se ține de partea Lui.