Credința

A crede este o alegere. Ceva ce fac pentru că sunt convins personal că așa este. În 2 Cron. 16:9 scrie că „Căci Domnul își întinde privirile peste tot pământul ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.” Versetul acesta este o promisiune în care putem să credem de acum. Gândește-te că Isus ne vede și ne este aproape când îi dăm Lui inima noastră.

Resurse

Credința

CE INSEAMNA: CREDINȚA?

Pagini de colorat

Mai multe despre temă

Putem învăța mult despre Isus din ce citim în evanghelii. El a întâlnit atât oameni care nu au vrut să creadă, cât și oameni care au avut o credință atât de mare, încât erau convinși că, dacă Isus ar spune doar un cuvânt, cei dragi s-ar vindeca, sau voiau să primească ajutor și putere pentru ce aveau nevoie.

În acest episod din Copiii lui Dumnezeu întâlnim o fată care a avut o zi grea la școală. În țara unde locuiește nu era atât de obișnuit să crezi în Isus și ea a trăit că cei din clasă credeau că a crede este o prostie. Ea ar fi vrut să-și apere credința în Isus, dar nu era atât de ușor. Nu putea dovedi nimic și nici nu putea explica logic tot ce credea.

A ajuns să se gândească la bunica. Ea obișnuia să tragă un verset, iar acum trebuia să fie un moment bun pentru asta. Ea a tras versetul din 2 Cron. 16:9. După aceea, a început să citească mai mult despre Isus și cum El putea să-I ajute pe toți care voiau să creadă. Dar numai cei care au ales să creadă, au putut trăi minunile lui Isus. Această istorie i-a dat fetei putere pentru a rezista și a nu-i fi rușine de credința ei. Isus îi va fi aproape și o va întări cu puterea Sa. Când alege să creadă, va și trăi acest lucru.

Întrebări pentru conversație:

  1. Ce a spus Isus atunci când a auzit despre credința pe care a avut-o sutașul, care a crezut că dacă Isus va spune un cuvânt, slujitorul lui se va vindeca?

    Răspuns: Isus s-a minunat când a auzit asta. El s-a întors la mulțimea care-l urma și-a zis: „Vă spun vouă: Nici chiar în Israel nu am găsit o credință așa de mare.”

  2. ce poate să ajute când te simți mic și slab în credință?

    Răspuns: Atunci este de ajutor să citim în Biblie. De exemplu versetul din 2 Cronici 16: 9. De asemenea, poate fi de mare ajutor să vorbești cu cineva mai în vârstă care a avut multe trăiri cu Isus și care pot povesti despre cum Isus i-a ajutat și le-a auzit rugăciunile. Este de ajutor și să te rogi tu însuți, iar când trăim după un timp că Isus aude rugăciunile, atunci devenim întăriți în credință. Isus ne vede și știe ce este cel mai bine pentru noi, așa că uneori ne rugăm pentru ceva, dar Isus poate nu ne da exact ce am considerat noi că este cel mai bun. Dar putem fi absolut siguri că ne-a auzit și că a găsit soluția cea mai bună pentru noi. Încât noi putem și învăța, putem și primi ce avem nevoie.

  3. Fariseii doreau mult ca Isus să facă semne și minuni pentru ei. De ce nu a vrut Isus să facă asta?

    Răspuns: Pentru că ei nu AU VRUT să creadă.

(2 Cronici 16:9)

„Căci Domnul își întinde privirile peste tot pământul ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.”

(Luca 7:9)

Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutaș, S-a întors spre norodul care mergea după El și a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credință atât de mare.”

(Matei 17:20)

Din pricina puținei voastre credințe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputință.

Les også:

Ikon_Nehemias_1
Neemia construiește Ierusalimul

We have an exciting new year ahead of us, and Bible Kids has its plans...

MicrosoftTeams-image (24)
Petru și Duhul Sfânt

We have an exciting new year ahead of us, and Bible Kids has its plans...