Isus va reveni

Când Isus și-a luat rămas bun de la ucenicii Săi și s-a înălțat la cer, i-a mângâiat cu faptul că se va întoarce într-o zi. Atunci nimeni nu va mai fi rău, nimeni nu vatrebui să mai fie trist și nimeni nu va mai suferi. Isus va conduce peste tot pământul, și va avea grijă ca totul să fie fantastic! El așteaptă foarte mult să vină acea zi. Căci tânjește să fie alături de noi pentru totdeauna. El dorește să poată crea pace și dreptate peste tot.

Resurse

Din studio

ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU APARȚINE COPIILOR

ISUS MÂNTUITORUL - EPISODUL 5

Isus va reveni

Pentru acea zi ne putem bucura și noi. În sfârșit îl vom vedea pe Isus, și vom fi mereu alături de El. Copiii se pot bucura enorm, căci Isus a spus că Împărăția lui Dumnezeu aparține copiilor. Împărăția lui Dumnezeu va veni. Nimeni dintre noi nu își poate imagina cât de fantastic va fi. Va fi mult mai bine decât orice am văzut până acum.

În timp ce așteptăm să se întoarcă Isus, putem folosi timpul pe care îl avem pentru a face binele. Atunci primim ceva din Împărăția lui Dumnezeu – din cer – în interiorul nostru deja de acum de pe pământ. Aceasta înseamnă că putem începe să experimentăm o parte din bucuria și pacea care vor fi peste tot, când Isus se întoarce.

Citește și:

Păstorul cel bun

Acest episod vorbește despre diferența dintre păstorul plătit și păstorul adevărat. Cel plătit are grijă de oi doar pentru plată, și le părăsește când lucrurile devin dificile, pe când păstorul cel bun își iubește cu adevărat oile și va avea grijă de ele indiferent de situație.

Eu sunt ușa

În pilda cu ușa, putem vedea un păstor care a construit o poartă în țarcul oilor sale, pentru ca acestea să fie în siguranță și protejate de pericole și de hoții care încearcă să le răpească.