Maria îl unge pe Isus

Maria a vrut să își arate mulțumirea față de Isus și nu a făcut nicio economie atunci când L-a uns cu untdelemn scump și bun. De ce a făcut ea asta?

Resurse

Maria îl unge pe Isus

Pagini de colorat

Binecuvântează fără rețineri

Isus ne-a chemat să binecuvântăm. El Își dorește ca noi să conlucrăm în a face bine oamenilor. Încă din copilărie, putem fi mesageri pentru Isus și putem binecuvânta pe cei pe care El dorește să îi binecuvântăm. Când avem o inimă curată, Dumnezeu ne poate aminti sau ne poate da idei despre cum putem să facem bine celorlalți. Și pentru că Isus ne cunoaște mai bine decât oricine, El știe exact cum pot fi spre binecuvântare. Așa că ce vrea El să fac este ceva ce reușesc să fac. În loc să fac lucruri care îmi plac mie însumi, îmi pun ca prioritate să fac ceva bun pentru altcineva. Și atunci poate fi așa că eu trebuie să mă smeresc pentru a putea face asta. Dar ceea ce eu ofer este foarte mic în comparație cu binecuvântarea pe care o dă Dumnezeu. Isus este foarte bucuros pentru cei care vor să fie mesageri ai Lui. Și ei înșiși se simt bine.  

Film de animație: „Ea a făcut ce a putut”

În filmul de animație o întâlnim pe Maria, sora Martei, pe care o cunoaștem din evanghelii. Se apropie Paștele în Ierusalim, iar ucenicii lui Isus urmează să se strângă în casa celor două surori, pentru o vizită la cină.   Marta este ocupată cu pregătirea mâncării, însă Maria are în gând ceva cu totul special. Ea îi povestește surorii ei că s-a gândit să folosească toate economiile ei pentru a cumpăra un untdelemn scump și bun, pe care îl va folosi pentru a-L unge pe Isus. Ea așteaptă cu emoție reacția surorii ei, însă Marta o înțelege. «Bineînțeles că vei face asta!» Maria fuge să cumpere untdelemnul. Când ucenicii sunt strânși la masă, Maria se întoarce bucuroasă și Îl unge pe Isus cu untdelemnul scump. Câțiva dintre ucenici sunt șocați și neîncrezători și se întreabă de ce nu a vândut mai degrabă untdelemnul pentru a da banii la săraci.

Însă Isus le spune: Lăsați-o în pace! De ce o plăguiți? Ea a făcut o faptă bună față de Mine.  Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi și le puteți face bine oricând doriți. Dar pe Mine nu Mă aveți mereu!

Maria s-a bucurat împreună cu Isus. Ea a făcut ce a putut. Și datorită acestui lucru, a fost binecuvântată de Isus, iar amintirea ei dăinuie până în prezent.

Întrebări pentru conversație

Versete biblice care se potrivesc cu tema

Dați, și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.

Luca 6:38

Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună.

2 Cor. 9:8

Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.

1 Petru 3:9

Citește și:

David și Ionatan

Sara și Simon aud o poveste interesantă despre doi prieteni adevărați și buni: David și Ionatan. Împreună cu bunica lor, ei vorbesc despre ce înseamnă să fii un prieten bun - și cum pot deveni ei înșiși unul.